Despre noi

 

despre-noiALEGE CELE MAI BUNE PRODUSE!

Doriot Dent a fost înfiinţată în 1997, iar de atunci reprezentăm un nume de referinţă, un standard de profesionalism pe piaţa produselor stomatologice şi de tehnică dentară. Siguranţa, consecvenţa, deschiderea şi grija pentru clienţi definesc Doriot Dent.

Accentul pe care l-am pus mereu pe aceste atribute a contribuit la evoluţia noastră. Cu 15 ani în urmă funcţionam într-un spaţiu de 50 de mp, de 4-5 ori mai mic decat cel pe care îl avem acum. Singurul nostru furnizor era „Spofa Dental”, din Cehia. Am reuşit să depăşim toate obstacolele create de perioada de tranziţie prin care trecea România în anii ‘90: rata imensă a inflaţiei, piedicile birocratice, labirintul fiscal şi iadul pe care îl reprezentau procedurile vamale.

Una dintre pietrele de hotar în dezvoltarea firmei a fost colaborarea cu firma germană Bego. Am început prin a aduce produse Bego din Ungaria, întrucât la acea vreme anonimatul nostru nu era compatibil cu cerinţele (fireşti de altfel) pe care le are BEGO de la un partener de afaceri. Din 2002 Bego este unul dintre furnizorii noştri, iar colaborarea noastră a fost onorată cu un premiu de excelenţă din partea companiei germane, premiul Wilhelm Herbst.

Astăzi ne desfăşurăm activitatea într-o cladire spatioasa, aflata în centrul oraşului Arad. Avem agenţi de vânzări în mai multe oraşe din ţară.

Ne-am respectat promisiunea de a ne dezvolta în continuare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor voastre cu produse de calitate, servicii excelente, tehnologii avansate, cursuri pentru dezvoltare profesională şi multe altele.

Astfel, in 2015 am inaugurat un centru de training, unde desfasuram cu regularitate work-shopuri si oferim instruire personala vizavi de utilizarea echipamentelor si materialelor.

Puteti beneficia de serviciile noastre ca si centru de frezaj si 3D printing, cu garantia ca nu vom dezamagi niciodata prin calitatea lucrarilor. Folosim doar materiale si echipamente premium: Wieland, 3Shape, Bego, Ivoclar Vivadent, Harvest Dental.